Câmpeni

Sursă foto: Wikipedia

Despre Câmpeni

Câmpeni (în maghiară Topánfalva, în germană Topesdorf) este un oraș în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Boncești, Borlești, Botești, Câmpeni (reședința), Certege, Coasta Vâscului, Dănduț, Dealu Bistrii, Dealu Capsei, Dric, Fața Abrudului, Florești, Furduiești, Mihoești, Motorăști, Peste Valea Bistrii, Poduri, Sorlița, Tomușești, Valea Bistrii, Valea Caselor și Vârși.

Localitatea este cunoscută nu numai pentru frumusețea peisajului, dar și pentru personalitățile care au marcat istoria românilor, ca Horea, Cloșca și Crișan, conducătorii răscoalei de la 1784, și Avram Iancu, cel care a adus o contribuție însemnată în cadrul Revoluției de la 1848.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 121), localitatea apare sub numele de „Topanfálva”. La cca 0,5 km spre est de Câmpeni pe hartă este indicat un loc al căutătorilor de aur cu șaitrocul

din aluviunile Arieșului („Gold Wäscherei”). De-alungul unei văi afluente pe dreapta a Arieșului din apropiere sunt marcate numeroase șteampuri pentru prelucrarea minereurilor bogate în aur („Stampf Mühlen”).

Planifici o călătorie?

Vezi cel mai scurt traseu auto.